Aaaand... I'm home!

Lipa-lipa, am venit azi diiiis de dimineata cu trenuletu' catre Oradea. Si e asa de bineeee acasa, asa nu as mai pleca de aici! Si mi-am revazut 2 dintre cei mai buni prieteni si am stat la povesti si ne-am plimbat si apoi am mers cu tramvaiu' si asa m-am bucurat sa vad toate strazile si cladirile atat de cunoscute, nu sa casc gura si sa ma intreb unde naiba sunt :D 

Si mi-am reamintit cat de greu imi merge pc-u' si cate figuri face, dar nu-i nimiiiic pentru ca ma pot uita la seriale si pot asculta muzica si pot modifica poze si si siiii...

Si ma simt ca un copil aruncat intr-o gramada de dulciuri si jucarii si as vrea ca timpul sa se dilate si sa treaca foarte foarte greu pana maine cand tre' sa ma urc iar in tren si sa o iau catre Timisoara.. Care Timisoară mi-e draga si ea asa, in felul ei, da' nu se compara nici pe departe cu draga mea casa :">

Si acum ca m-am laudat ca-s acasa, back to enjoying it :D 

Take me home..

Mi-e dor de casa. De acasa. De "acasa" ala vechi, "acasa" ala de dinainte sa vin in Timisoara. Acasa e cald si bine, acasa totul e ok si nimic nu se poate intampla rau. Acasa sunt eu cu mine si gandurile mele si nu ma deranjeaza nimeni cand nu vreau sa fiu deranjata. Aici e acasa doar cu numele, cu noua adresa. E acasa ca asa scrie pe viza de flotant, e acasa ca m-am adaptat incredibil de repede si am impresia ca as trai aici de o viata. E acasa ca m-am obisnuit sa duc o viata ca in excursie, impartind o camera minuscula cu inca 5 suflete. E acasa ca mi-am facut prieteni si cunostinte noi, e acasa ca am trait tot felu' de chestii care mai de care, de o sa am ce le povesti copiilor si nepotilor.

Si totusi, daca inainte nu imi era pic de dor, acum m-a lovit. Vreau acasa! Acasa la Oradea, acasa la mami si la tati si la sis. Acasa in camera mea cat camera asta de camin, dar pe care nu tre' sa o impart cu nimeni. Acasa unde sunt toate lucrurile si amintirile mele, unde e pc-u' meu plin cu poze si filme si muzica si tentativele mele esuate de a scrie carti peste carti. Vreau acasa in Oradea unde cunosc fiecare straduta ca in palma, unde fiecare petic de oras imi reinvie in minte intamplari trecute, unde pana si o nenorocita de bordura are semnificatii aparte pentru mine.

Mi-e dor de prietenii mei, de iesirile cu ei, de stat la terasa si ras de glumele Horica-Alex, de batut capu' cu teme la mate si romana, de stat in banca mea din mijlocul clasei si ras cu colegele, de mers in excursii, de baut o sticla de vin in miez de noapte printre blocuri, de certat cu ai mei ca n-am voie sa stau prea mult la o petrecere, de fugit de acasa, de condus, de dat cu rolele, de iesit la baschet, de dormit in patul meu mare si pufos, de prefacut noaptea pe la 2 ca citesc cand se trezeste taica-meu sa imi faca gura sa inchid pc-u', sa ma chiar prinda ora 5 dimineata si rasaritu' citind sau vorbind baliverne online, de ascultat muzica si topait prin camera, de birou' meu, de rafturile mele, de cartile mele, de albumele foto, de teancu' de cd-uri de pe birou, de dezordinea generala care ia nastere din momentu' in care intru in camera si arunc cate un lucru pe unde apuc, de dulapu' plin cu amintiri si prostii.

Mi-e dor de sora-mea, mi-e dor sa ma bata la cap cu chestii copilaresti pentru care nu am rabdare cand vrea ea, mi-e dor de mami si de mancare calda si proaspata, mi-e dor de tati si sa strige la mine ca iar nu am facut nush ce.

Mi-e dor sa ma stranga cineva in brate sincer si vreau sa ma pupe cineva pe frunte si sa-mi spuna ca o sa fie totu' bine...

Mai una, alta

Dupa o noapte patata cu alcool, shed si vegetez asteptand sa se faca temele singure si sa ma loveasca o solutie pentru toate problemele mele. Drame adolescentine, ce sa spun. Ma intreb peste cat timp o sa privesc inapoi si o sa rad de toate astea? De fapt, wait. Deja rad :)) Adica mna', daca incerc sa fiu obiectiva si sa privesc din exterior, imi dau si eu seama cat de stupida e toata situatia si cat de usoare sunt lucrurile de fapt. Doar ca nu pot fi asa cand revin la punctul interior de privire. Pentru ca in fond e vorba de mine si nu pot sa decid ceva intr-un mod total obiectiv. Ca n-am cum, ca is subiectiva, ce naiba.

N-am baut vin de nu stiu cand. Aseara am simtit nevoia neaparat sa dau gata (aproape) o sticla intreaga. Sa imi inec amaru' :)) Stiu eu de ce. Si mi-a picat bine, chiar daca dupa aia ma balanganeam si abia mergeam pe tocuri si imi dansau obiectele si camera prin fata ochilor.

Si e sambata si am o gramada de chestii de facut pe saptamana care vine. Si diseara e festivalul vinului si o sa curga iar cu vin, ca inca nu s-a terminat ziua de azi si trebuie sa o termin asa cum am inceput-o. Petrec si eu cand apuc, ca in rest noptile mele pierdute se rezuma in 90% din cazuri la facut de machete si desenat, nicidecum la frecat menta si banii prin oras.

Apropo de curs de lichide, ne picura tzeava de la dus si s-a format ditamai pata de umezeala pe perete. Si nu vad un sfarsit bun la chestia asta, sper doar sa nu fie eu in baie cand se intampla. Nu prea are legatura cu ce spuneam inainte, da' ce conteaza, acuma mi-am amintit si v-am instiintat si pe voi. Poate ne doneaza careva o teava noua :))

Revenind.. nici nu stiu la ce sa mai revin. Ca totu' e asa aiurea si confuz si .. blurred. Foarte blurred. Si incerc sa las timpul sa le spele pe toate, da' de aia tot imi bat capu'. Ca nu vreau sa sufere altii din cauza mea, dar tot vreau sa fac cum ma tuna pe mine. Si e iiiincredibil de greu sa impac si capra si varza.

Si n-am fost acasa de mult si nu ma duc inca vreo 2 saptamani. Si intr-un fel mi-e dor, asa, un pic, da' mi-e o lene sa ma car cu bagaj si sa fac drumuri dus intors si alte cele. N-am niciun chef. Plus ca acasa e cam sec, parca nu mai e "acasa". "Acasa" e aici acum. "Acasa" a devenit camera de camin pe care o locuiesc de o luna (chiar, azi se implineste si o luna de cand m-am mutat in Tm!). Mi-e dor de Oradea, da' nu suficient de mult incat sa ma urc in primul tren si sa zbor acolo. Si oricum, nu as avea pentru cine merge. Ai mei vor fi mereu acolo si oricum la un moment dat o sa imi chiar iau zborul cu totul din "casa parinteasca", deci trebuie sa se obisnuiasca.

In fine, sa vede ca eu chiar n-am niciun chef sa ma apuc de teme :))

V-am pupat si fiti cuminti >:D<